Clientul nostru, o importantă reprezentanță auto, caută Șef Service pentru sediul din Bacău.
Printre responsabilități vor fi coordonarea și asigurarea funcționării eficiente a departamentelor, pregătirea și dezvoltarea profesională a angajaților, continua creștere a gradului de satisfacție al clienților, precum și oferirea celor mai înalte standarde de service.

Principalele responsabilități:
• Coordoneaza activitatea tuturor departamentelor service (personal receptie, operator logistică piese, personal direct productiv);
• Stabilește și menține relatiile cu reprezentanții R.A.R. , precum și cu clienții importanți (posesori de flote) aflați sub contract cu unitatea Service (activitate Key account pe linie tehnică);
• Gestionează și utilizează aparatura și programele tehnice din service, răspunzând de securitatea acestora, cât și de modul în care sunt accesate și utilizate de personalul din subordine;
• Intervine în relația cu clienții sau societățile de asigurări, atunci când apar litigii sau nelămuriri cu privire la lucrările prestate și ia deciziile cele mai favorabile angajatorului cu privire la modul de rezolvare a acestor probleme;
• Asistă la realizarea controlului final al lucrărilor efectuate în Service și confirmă prin semnătura proprie terminarea și calitatea acestora.
Cerințe:
– Studii superioare de profil tehnic (Colegiu tehnic, Universitatea Politehnica, Autovehicule Rutiere);
– Mininim 3 ani experiență pe o poziție similară;
– Permis de conducere categoria B;
– Bune cunoștinte MS Office;
– Persoană energică, pasionată de domeniul auto, comunicativă, convingătoare, organizată.

Beneficii:
– Pachet salarial atractiv (se va discuta la interviu);
– Bonus pentru îndeplinirea targetelor;
– Training pentru dezvoltarea abilităților tehnice și de negociere;
– Autoturism de serviciu;
– Mediu de lucru dinamic și antrenant.

 

Come back tomorrow
Etichetat ca: management service auto